SIMFONIE, simfonii, s. f. Compoziție muzicală pentru orchestră, care cuprinde, de obicei, patru părți, contrastînd între ele. Ai scris o simfonie? – Sigur. Ți-am spus că-i compozitor. – O simfonie în patru părți. SEBASTIAN, T. 299. ◊ (În imagini poetice) Din depărtare, de undeva, se rîdica, domol deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zilei. HOGAȘ, DR. II 109. Iubire e în razele de soare Și farmec în a codrului fanfară... Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gîndurilor mele întrupare. VLAHUȚĂ, O. A. I 79. Auzi tu imensa simfonie a tăcerii? DEMETRESCU, O. 144. ◊ Simfonie concertantă v. concertant. ♦ Fig. Îmbinare armonioasă de culori. Orașul era pregătit pentru sărbătoarea de a 2-a zi. Peste tot o simfonie de roșu și jocuri de lumini. SAHIA, U.R.S.S. 23.