SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Mod de așezare a părților unei figuri astfel încît fiecărui punct al unei părți din figură să-i corespundă alt punct, așezat la aceeași distanță de o linie mediană; p. ext. concordanță deplină între cele două jumătăți ale unui întreg, proporționalitate în ce privește formele unui întreg, așezarea mai multor obiecte etc.; armonie, ordine, regularitate. La marginea de miazăzi a satului se află cimitirul acesta geometric, cu cruci egale și albe, așezate în linii drepte, într-o simetrie desăvîrșită. BOGZA, C. O. 320. Cînd toate însemnările sînt începute cu «astăzi» este greu cronicarului să strice simetria punînd «ieri», numai pentru că n-a avut în ziua respectivă răgaz de scris. CĂLINESCU, E. 47. Ferestrele, prea mici, sînt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui. RUSSO, S. 195. 2. (Cristalografie, în expr.) Centru de simetrie = punct situat în centrul unui cristal, față de care două puncte corespunzătoare ale cristalului, aflate la aceeași distanță de acest punct, sînt simetrice între ele. Linie de simetrie = linie prin a cărei mișcare de rotație, efectuată sub un anumit unghi, cristalul ocupă o poziție simetrică cu cea precedentă. Suprafață de simetrie = suprafață față de care o jumătate a unui cristal este simetrică cu cealaltă jumătate.