SILNICIE, silnicii, s. f. 1. Violență, constrîngere, oprimare. Bătrînul orator făcu o scurtă prezentare a stărilor de lucruri și de spirit de la sate. Suferințe vechi și suferințe noi. Fapte de silnicie din partea proprietarilor și a administrației. PAS, L. II 135. [Dascălul] i le spunea pe toate și i le tălmăcea ca să le cunoască bine. I le spunea... cu plăcere și cu bucurie, ca să fie învățătura nu silnicie, ci desfătare a vieții. SADOVEANU, D. P. 22. ◊ Fig. (Cu pronunțare regională) [Petru Maior] nu gîndea la concluziile ucenicilor săi și la silnicia ce ne va face limba latină. RUSSO, S. 60. 2. (Învechit) Putere, forță. (Cu pronunțare regională) Aerul acel închis în pămînt atît de tare încît cercînd pe unde să se răsufle, cu mare silnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113.