opțiuni
  • info

13 definiții pentru silențiu silențium silensu silență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SILÉNȚIU s. n. (Înv.) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium.

silențiu sn [At: VALIAN, V. / V: (îvr) ~m, ~ță sf, ~nsu (Pl: silense) / Pl: ? / E: lat silentium] (Ltm) 1 (Irn) Tăcere. 2 (Pex) Liniște.

SILÉNȚIU s. n. (Latinism; azi glumeț) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium.

SILÉNȚIU s. n. (Latinism, astăzi folosit ironic) Liniște, tăcere. Zgomotul... cu încetul se stinge, totul rămîne într-un silențiu lugubru. CARAGIALE, T. II 62.

SILÉNȚIU s. n. liniște, tăcere. (< lat. silentium)

SILÉNȚIUM s. n. v. silențiu.

silensu sn vz silențiu

silență sf vz silențiu

silențium sn vz silențiu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

silénțiu [țiu pron. țĭu] (înv.) s. n., art. silénțiul

silénțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. silențíul


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SILÉNȚIU s. v. liniște, tăcere.

silențiu s. v. LINIȘTE. TĂCERE.

Intrare: silențiu
  • pronunție: silențĭu
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silențiu
  • silențiul
  • silențiu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • silențiu
  • silențiului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silențium
  • silențiumul
  • silențiumu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • silențium
  • silențiumului
plural — —
vocativ singular —
plural —
silensu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
silență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

silențiu silențium silensu silență

etimologie: