opțiuni

13 definiții pentru silențiu silențium silensu silență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SILÉNȚIU s. n. (Înv.) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium.

silențiu sn [At: VALIAN, V. / V: (îvr) ~m, ~ță sf, ~nsu (Pl: silense) / Pl: ? / E: lat silentium] (Ltm) 1 (Irn) Tăcere. 2 (Pex) Liniște.

SILÉNȚIU s. n. (Latinism; azi glumeț) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium.

SILÉNȚIU s. n. (Latinism, astăzi folosit ironic) Liniște, tăcere. Zgomotul... cu încetul se stinge, totul rămîne într-un silențiu lugubru. CARAGIALE, T. II 62.

SILÉNȚIU s. n. liniște, tăcere. (< lat. silentium)

SILÉNȚIUM s. n. v. silențiu.

SILÉNȚIUM s. n. v. silențiu.

silensu sn vz silențiu

silență sf vz silențiu

silențium sn vz silențiu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

silénțiu [țiu pron. țĭu] (înv.) s. n., art. silénțiul

silénțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. silențíul


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SILÉNȚIU s. v. liniște, tăcere.

silențiu s. v. LINIȘTE. TĂCERE.

Intrare: silențiu
  • pronunție: silențĭu
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silențiu
  • silențiul
  • silențiu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • silențiu
  • silențiului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silențium
  • silențiumul
  • silențiumu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • silențium
  • silențiumului
plural — —
vocativ singular —
plural —
silensu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
silență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

silențiu silențium silensu silență

etimologie: