sigiliu sn [At: SĂULESCU, HR. I, 246/11 / V: sigil (Pl: sigiluri și sigile), (reg) segil, sugil, (îvr) sighil / Pl: ~ii și (înv) ~ri / E: lat sigillum cf it sigillo] 1 Placă, mai ales de metal, cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață liberă este gravată o emblemă, o efigie, o monogramă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe acte, scrisori, colete etc., dă acestora caracter de autenticitate și de integritate Si: pecete, ștampilă, (îrg) pecetlar, ștempel, (înv) muhur, pecetnic, peciu. 2 (Îs) ~ sec Amprentă în relief pe care o lasă pe hârtie aplicarea unui sigiliu (1) special. 3 (Fig) Semn caracteristic Si: marcă², pecete. 4 Ceară roșie sau plumb, bronz etc. (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc. pe care se imprimă, prin apăsare, un sigiliu (1). 5 Semn lăsat de un sigiliu pe un document. 6 (Pex) Semn lăsat de o ștampilă pe un document, pe un obiect etc. Si: pecete, ștampilă, (îvr) pecetlar, ștempel, (înv) muhur, pecetnic.