siestă sf [At: I. GOLESCU, C. / P: si-es~ / Pl: ~te / E: fr sieste] 1 (De obicei construit cu verbul „a face”) Odihnă (și somn) de după prânz Si: (înv) paidos. 2 Stare de liniște, de inactivitate (caracteristică odihnei de după prânz).

SIESTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prînz. Pater Guido își făcea siesta în jilțul lui, cu bărbia în piept și cu mînile împreunate pe genunchi. SADOVEANU, Z. C. 145. După siestă se iveau iarăși pensionarii. C. PETRESCU, O. P. I 149. ◊ Fig. Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta și rumegă, culcate lîngă cort. TOPÎRCEANU, P. 72.

SIESTĂ s.f. Odihnă de după prînz. [Pron. si-es-. / < fr. sieste, cf. sp. siesta].

SIESTĂ s. f. odihnă de după prânz. (< fr. sieste)

SIESTĂ ~e f. rar Odihnă de după prânz. ◊ A-și face ~a a dormi după prânz. [G.-D. siestei; Sil. si-es-] /<fr. sieste

siestă f. somn după amiazi, în țările calde.

*sĭéstă f., pl. e (fr. sieste, d. sp. siesta, lat. sexta hora, ora VI seara). Somnu de după prînz (amează): a-țĭ face siesta.

siestă (desp. si-es-) s. f., g.-d. art. siestei; pl. sieste

siestă (si-es-) s. f., g.-d. art. siestei; pl. sieste

siestă s. f. (sil. si-es-), g.-d. art. siestei; pl. sieste

SIESTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)

SIESTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)