siclu sm [At: PO 77/23 / V: siglă sf, (îvt) ~s, ~ș, ~loș sm, secelă sf, șicluș, șucluș sm / Pl: ~li / E: ml siclus, vsl сиклъ, сикло, ngr σίκλος] 1 (La vechii evrei) Unitate de măsură pentru greutăți, cu o valoare de aproximativ 6 grame. 2 Monedă cu greutatea de un siclu (1).

SICLU s. m. 1. monedă de argint sau de aur, la evrei, de aproximativ 6 gr. 2. una din figurile tarotului (< fr. sicle, lat. ciclus)

*síclu m. (lat. siclus, d. ebr. šekel). La vechiĭ Evreĭ, o greutate și o monetă de 6 grame.

secelă sf vz siclu

sicloș sm vz siclu

siclus sm vz siclu

sicluș sm vz siclu

siglă² sf vz siclu

șiclu¹ sn [At: ALR SN III h 96/316 / Pl: (1-2) ~uri / E: mg sikló „alunecos”] 1 (Reg) Ghețuș (1). 2 (Trs) Pământ alunecos, moale¹. 3 (Reg) Murdărie care se depune pe sticle, oale etc. 4 (Reg) Lapoviță.

șicluș sm vz siclu

siclu, sicli, s.m. (înv.) 1. unitate de măsură veche, cu o valoare de 6 grame. 2. monedă cu greutate de un siclu (6 grame).

șiclu, șicluri, s.n. (reg.) 1. ghețuș, alunecuș. 2. (despre terenuri) pământ alunecos, moale, argilos. 3. murdărie depusă pe sticle, oale etc. 4. lapoviță. 5. hârtie, piele poleită.

șíclu, s.n. (reg.) Staniol: „Să duce la oraș și cumpără niște șiclu de aiesta, care să pune la Crăciun pă pom” (Bilțiu, 2007: 214). – Lat. ciclus, siclus, prin interm. ebr. šekel (Scriban); cf. șic (MDA).

șiclu, s.n. – (reg.) Staniol (Bilțiu, 2007; Faiciuc, 2008). – Lat. ciclus, siclus, prin interm. ebr. šekel (Scriban); cf. șic (< magh. sik, srb. šik) (MDA).