15 definiții pentru sibilant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (în sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.

SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.

SIBILÁNT, -Ă, sibilanți, -te, adj. (În expr.) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vîrfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. Rezonatorul acesta dintre dosul limbii și partea posterioară a palatului dă consoanelor ș, j acel zgomot caracteristic de fricțiune, acel șuierat după care au fost numite șuierătoare sau sibilante. GRAM. ROM. I 67.

SIBILÁNT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant].

SIBILÁNT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant)

SIBILÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care se articulează cu o ușoară șuierătură; siflant. /<fr. sibilant

*sibilánt, -ă adj. (lat. sibilans, -ántis. V. șuĭer). Gram. Șuĭerător, ca sunetele s, ș, z, j.

sibilantă f. Gram. consoană ce produce un șuerat: j, s, ș sunt sibilante.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!sibilánt adj. m; f. sibilántă, pl. sibilánte

sibilánt adj. n.; adj. f., s. f. sibilántă; pl. n. și f. sibilánte

sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SIBILÁNT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)

SIBILANT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)

SIBILÁNTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.

SIBILANTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.

Intrare: sibilant
sibilant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sibilant
  • sibilantul
  • sibilantu‑
  • sibilantă
  • sibilanta
plural
  • sibilanți
  • sibilanții
  • sibilante
  • sibilantele
genitiv-dativ singular
  • sibilant
  • sibilantului
  • sibilante
  • sibilantei
plural
  • sibilanți
  • sibilanților
  • sibilante
  • sibilantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)