SFĂTOS, -OASĂ, sfătoși, -oase, adj. Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor. Ca și la Ipotești, Eminescu își căuta prietenii printre moșnegii sfătoși care povesteau. CĂLINESCU, E. 117. Luca Talabă, sfătos și cu energie strălucitoare pe fața-i încă tînără, îl opri. REBREANU, R. I 132. Vorbea cu... un copilandru dezghețat și sfătos. ISPIRESCU, L. 356. ◊ (Adverbial) Vorbea cu plăvanii sfătos, ca în bătătura lor de-acasă. C. PETRESCU, A. R. 7.