SFREDEL, sfredele, s. n. 1. Burghiu de mînă, cu vîrf ascuțit, folosit mai ales pentru găurit lemnul. Un sfredel mare se aude rozînd țesăturile uscate ale blănii bătrîne de stejar. CARAGIALE, O. I 291. Scoală-te, c-am găsit și secure și frînghie și sfredel și tot ce-mi trebuie. CREANGĂ, P. 134. Uneltele necesare: 1 sfredel mare și 1 mic. I. IONESCU, P. 255. ◊ (În metafore și comparații) Pletele cădeau în sfredele dese pe umeri. SADOVEANU, la TDRG. Porcii... cu coada sfredel și cu rîtul în jos, ronțăiau ghinda. DELAVRANCEA, V. V. 176. Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. ♦ Burghiu pentru piatră, folosit în industria minieră, mai ales la executarea găurilor de mină. 2. Numele popular al unei constelații formată din trei stele.