sfințit³, ~ă a [At: CORESI, EV. 199 / V: (înv) svi~ / Pl: ~iți, ~e / E: sfinți¹] 1 (D. oameni) Care a fost trecut în rândul sfinților (10) Si: sanctificat, canonizat, (liv) sacrat¹. 2 (Pex) Asupra căruia s-a revărsat harul divin Si: binecuvântat, blagoslovit. 3-4 (Rar; d. oameni) Hirotonisit (1-2). 5 (Bis) Venerat. 6 (Mai ales d. obiecte) Care a primit harul divin (prin ritualuri religioase). 7 (Fam; gmț; îe) A fi ~ A fi beat.