28 de definiții pentru sfărâmătură sfărmătură sfărămătură sfărămitură sfărâmitură sfărimitură sfărmitură sfârmitură sfermătură sfrămitură sfrâmitură sfrimitură (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
sfărâmătură sf [At: BIBLIA (1688), 862/43 / V: (îrg) ~mit~, ~răm~, ~rm~, ~rmit~, (înv) ~rămit~, (reg) ~rimit~, sferm~, sfârmit~, sfrămit~, sfrimit~, sfrâmit~ / Pl: ~ri / E: sfărâma + -(ă)tură] 1 Obiect prefăcut în bucăți în părți (foarte) mici Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), (îvr) sfărâmare (3), sfărâmuș (1), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 2 Fragment dintr-o sfărâmătură (1) Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), sfărâmuș (2), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 3-4 (Pop; prc) Firimitură (1-2). 5 (Prc; rar) Crâmpei2 (5). 6 (Îvr; îf sfărmătură, sfărmitură) Fragment (dintr-un text, dintr-un document, dintr-o publicație etc.). 7 (Mat; înv) Fracție (8). 8 (Îvr; îf sfărămătură) Infirmitate. 9-10 (Rar) Dărâmătură (1, 3). 11 (Înv) Dezastru (1) (material).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
sfărămătură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărămitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărâmitură sf vz sfărâmătură[1] corectată
- În original, incorect tipărit: vz sfărămătură — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărimitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărmătură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărmitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfârmitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfermătură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfrămitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfrâmitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfrimitură sf vz sfărâmătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFĂRĂMĂTÚRĂ s. f. v. sfărîmătură.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFĂRÎMĂTÚRĂ, sfărîmături, s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊ Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante: sfărmătúră, sfărămătúră (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărîmătură.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfărămătură f. lucru sfărămat.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv feminin (F43) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
sfărâmătură sfărmătură sfărămătură sfărămitură sfărâmitură sfărimitură sfărmitură sfârmitură sfermătură sfrămitură sfrâmitură sfrimitură
- 1. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exempleexemple
- În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205.surse: DLRLC
- S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163.surse: DLRLC
- figurat Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39.surse: DLRLC
-
etimologie:
- Sfărâma + sufix -ătură.surse: DEX '98 DEX '09