Definiția cu ID-ul 942958:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÎRÎÍ, sfî́rîi, vb. IV. Intranz. 1. (În special despre materii grase) A trosni ușor și continuu cînd arde sau se prăjește pe foc. Pe vatră sfîrîia, într-un hîrb de ceaun, friptura de purcel. SADOVEANU, O. I 351. Hribii, așezați pe spete și cu pîntecele-n sus, sfîrîiau pe cărbuni. HOGAȘ, M. N. 117. A luat pielea cea de porc... și a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi și pielea a sfîrîi. CREANGĂ, O. I 52. ◊ (Prin metonimie) Lumina lămpii sfîrîia, împuținată și fumegoasă. C. PETRESCU, A. 118. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfîrîind în aer bolnav. EMINESCU, O. I 52. ◊ Fig. Poate ni-ți da și ceva udeală, măria-ta, zise Setilă, că ne sfîrîie gîtlejul de sete. CREANGĂ, P. 257. ♦ A se prăji. Puse într-un hîrb de ceaun la sfîrîit slănină și bucăți afumate de porc. SADOVEANU, B. 94. 2. (Despre insecte) A produce sunete ascuțite, continue, caracteristice speciei. V. țîrîi. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. ◊ Fig. De pretutindeni, toate, într-un susur nedeslușit, sfîrîiau a uscăciune. HOGAȘ, M. N. 172. ♦ (Despre păsări) A mișca repede și zgomotos din aripi, producînd un sunet caracteristic. V. fîlfîi. Prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Canarii sfîrîiau din pene și piuiau, privighetorile doineau, un papagal, sub o cupolă de sîrmă, se alinta și vorbea ca un copil! GALACTION, O. I 328. Păsările, stîrnite de cîine, izbucneau din cuiburi, sfîrîiau din aripi, mînate drept în față. C. PETRESCU, S. 27. 3. (Despre obiecte) A produce (printr-o mișcare de învîrtire continuă) un zgomot ușor. V. bîzîí. Fusul sfîrîie aspru între degetele osoase. C. PETRESCU, R. DR. 305. Sfîrîie roatele tipografiilor fără minută de odihnă. CARAGIALE, N. F. 60. Și tot toarce cloanța, toarce... Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfîrîind. ALECSANDRI, P. A. 37. ◊ Expr. A-i sfîrîi cuiva inima = a i se zbate cuiva inima (de dor, de dragoste). Nu știu dacă ție îți place ori ba, dară mie îmi sfîrîie inima după dînsul. ISPIRESCU, L. 387. Cum sfîrîia fusul roții, așa-mi sfîrîia inima-n mine, de dragostea Măriucăi! CREANGĂ, A. 63. A-i sfîrîi cuiva călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). ◊ Tranz. fact. Cu obrazul culcat pe vioară, cu ochii închiși, își sfîrîie degetele pe strune. REBREANU, I. 11. Pe pragul casei lui Țigău, Rusanda își sfîrîia fusul grăbit între degete. POPA, V. 275. Ceasornicul din părete, sfîrîindu-și lănțișoarele cu greutăți, cîntă cucu de nouă ori. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. ♦ A produce un zgomot ușor, continuu. Mașina se oprise pe șoseaua pustie... și motorul vibra și sfîrîia potolit. DUMITRIU, N. 272. Părintele Filip turna în pahare un vin alb, subțirel, care sfîrîia și tresărea în stropi. SADOVEANU, O. VIII 100. Iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei. id. F. J. 554. 4. A se mișca foarte repede (dînd iluzia că produce zgomote). Era desculț, cu ițarii suflecați pînă la genunchi, și fluierele picioarelor, subțiri ca la cocostîrc, sfîrîiau. Fugea, zbura... SADOVEANU, O. VII 358. Picioarele flăcăilor sfîrîiau, spulberau ceva nevăzut. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrîie În apărare. BOLINTINEANU, O. 74. ◊ Expr. Fuge (sau merge) de-i sfîrîie călcîiele = fuge foarte tare. Mergea... glonț spre acel palat minunat, de-i sfîrîiau călcîiele. POPESCU, B. II 28. – Prez. ind. și: sfîrîiesc (COȘBUC, P. II 55, NEGRUZZI, S. II 201).