sextet sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~e / E: ger Sextett] 1 Compoziție muzicală pentru șase voci sau șase instrumente Si: sextuor. 2 Ansamblu compus din șase cântăreți vocali sau instrumentiști care execută un sextet (1). 3 Echipă (de volei sau de gimnastică) alcătuită din șase sportivi de bază. 4 (Pgn) Grup de șase persoane care alcătuiesc o unitate, un ansamblu.

SEXTET, sextete, s. n. Compoziție muzicală întocmită pentru șase voci sau șase instrumente. ♦ Ansamblu de șase voci sau șase instrumente. Sextet vocal.

SEXTET s.n. 1. Ansamblu compus din șase persoane (instrumentiști sau cîntăreți) care execută împreună o piesă muzicală; muzica scrisă pentru un astfel de ansamblu; sextuor. 2. Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători sau jucătoare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Sextett].

SEXTET s. n. 1. formație vocală sau instrumentală din șase interpreți; compoziție pentru o astfel de formație; sextuor. 2. echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase jucători (jucătoare). (< germ. Sextett)

SEXTET ~e n. 1) Ansamblu de șase interpreți care execută împreună o compoziție muzicală. 2) Compoziție muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Sextett

sextet s. n., pl. sextete

sextet s. n., pl. sextete

sextet s. n., pl. sextete

sextet 1. Formație* cuprinzând șase voci (1) sau șase instrumente. 2. Compoziție muzicală pentru șase partide* vocale sau șase instr. obligate. Toate lucrările vocale la șase voci (2) poartă titlul de s. chiar dacă sunt acompaniate instr. (indiferent de numărul instr. din formație). Un s. vocal celebru este „Chi raffrena il mio furore” din Lucia di Lammermoor de Donizetti (actul I), iar între s. instr. este de menționat S. op. 81 b, pentru 2 vl., violă, v-cel și 2 corni de Beethoven.