servitute sf [At: MAG. IST. I, 78/8 / Pl: ~uți / E: lat servitus, -utis] 1 Stare de dependență față de stăpânul feudal, care greva asupra persoanei celui dependent Si: aservire, (pex) robie (1), sclavie, subjugare, înrobire, (rar) servitudine (1). 2 Obligație a țăranului dependent față de stăpânul feudal Si: îndatorire, constrângere. 3 (Pgn) Obligație. 4 (Jur) Sarcină care grevează un bun imobiliar (casă, teren etc.) denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri Si: (înv) servitudine (2). 5 (Liv) Dependență a gândirii sau sentimentelor imitatorilor față de un model.