SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. al XVII-lea) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar (sau serdarul mare) = comandant de oaste avînd rangul între marele clucer și marele sluger. Serdarul de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. (Cu pronunțare regională) Călărimea sărdarului de mazili... se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă, ce se numeau mazili. BĂLCESCU, O. I 14. 2. (În sec. al XVIII-lea și al XIX-lea) Titlu de boierie, boier care se încadra ca rang între boierii de clasa a II-a și a III-a. Înaintat în cinul boieresc, serdarul luase, cu prilejul mergerii la școală a lui Costache, numele de Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. I 148. Serdarul Pipirig mă înștiințează că are să vie la soupe. ALECSANDRI, T. 740. Buna mumă... rămase încîntată văzînd... că cere pe fiică-sa un postelnic, pe dînsa, fată de serdar. NEGRUZZI, S. I 72. 3. (Turcism învechit; numai în expr.) Serdar-ecrem = șeful cavaleriei la turci. Să se înțeleagă domnul vostru cu serdar-ecremul turcesc. ODOBESCU, S. III 438.