SERAFIM ebr. Sĕrāphῑm pl. din sāraph „ardere” (EI). I. 1. Serafim, T.(Haț 65). 2. Sarafim (Tec); eg. (BCI V 217); -a f. olt. (Sd XXII). Cu apoc: SarafuL P., 1823 (RI XIV 139) sau < zaraf. 3. Sărafim (Sd XI 58 și XXI). 4. Sarafinești sau Saracinești Sur XIX 62) fost Sorocinăuți s. 5. Serahin act. 6. Cu e < f: Sărăcin, mold. și -ești s. (C Bog); – Radu, olt., 1828; Seracin olt. (AO XX 281). 7. Saraftin, D. (Ard). 8. Serafil, eg. Argeș (16 B V 68). II. Divizat în: Sera-Fim. 1. Sera Botnaru, mold.; Serescu Isaia (Puc 259). 2. + -an și -ian: Seran Elena, ard. act.; Serian R. (G. Dem). 3. Fimu (Paș).