SENINĂTATE, seninătăți, s. f. 1. Calitate a cerului sau a timpului senin; limpezime, lumină. ♦ (Concretizat) Întinsul, adîncul senin al văzduhului, limpeziș. Soarele se ridica încet în seninătatea adînc albastră a cerului. EMINESCU, la CADE. 2. Fig. Expresie senină a chipului. Seninătatea gravă a Sașei se întunecase în umbra unei melancolii dureroase, ce părea că înrîurește deopotrivă pe toți dimprejur. D. ZAMFIRESCU, R. 11. ♦ Calm, liniște sufletească. Cu aceeași seninătate cu care pregătea paturile pentru ceilalți bolnavi, își așternu și lui un pat. MIRONESCU, S. A. 129.