SEMINCER, seminceri, s. m. 1. Arbore lăsat pentru sămînță, în vederea regenerării naturale a pădurii; (de obicei cu sens colectiv) plante neculese o dată cu restul recoltei, pentru a servi ca plante de sămînță; loc pe care se cultivă astfel de plante. Cu badana de foc pe cer Apusul trage brîie, Și de pe-un vîrf de semincer Obrazul ți-l mîngîie. LESNEA, I. 117. Crestam seminceri... – Ce seminceri, bre? – Apoi, îi dat pe-aici parchetu-n tăiere și însămnăm copaci, care trebuie să rămînă de sămînță. HOGAȘ, DR. II 84. 2. Știulete de porumb nedezghiocat, păstrat pentru sămînță.