SEMEȚIE s. f. 1. Mîndrie, fală; (depreciativ) trufie, îngîmfare, orgoliu. Moș Gheorghe Soare înaintă... urcînd scărițele de piatră cu semeție și încredere, mîndru ca un mire. MIHALE, O. 520. Iată trăsurile acelei figuri ce-nsuflă îndată un simpatic respect și pe care o susține cu oareșice mîndrie portul drept al trupului și gugiumanul de samur, așezat cu semeție pe cap. ODOBESCU, S. I 262. Cei bogați... vorbesc din avuție Și se țin în semeție. TEODORESCU, P. P. 101. 2. Curaj, îndrăzneală; avînt. Șovăia pierzîndu-și mintea de putere părăsit... Semeția lui – minciună; vitejia lui – poveste. MACEDONSKI, O. I 118. Ai noștri izbesc cu semeție pe turci și tătari și îi iau în goană. BĂLCESCU, O. II 49. – Variantă: (regional) sumeție (C. PETRESCU, C. V. 353, ALECSANDRI, T. 1399, NEGRUZZI, S. I 141) s. f.