SEMANTICISM s. n. (Astăzi rar) Curent neopozitivist care, pornind de la problemele filosofice ridicate de formalizare, contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale. – Din rus. semantițism.

semanticism sn [At: MACREA, F. 12 / Pl: ? / E: rs семантицизм] (Asr) Nominalism semantic.

SEMANTICISM s. n. (Astăzi rar) Curent neopozitivist care, pornind de la problemele filozofice ridicate de formalizare, contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale. – Din rus. semantițizm.

SEMANTICISM s. n. Curent idealist răspîndit în unele țări din Apus care susține că principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, înlocuind cercetarea științifică a realității prin analiza scolastică a sensului cuvintelor. Semanticismul rupe limba nu numai de istorie, ci și de gîndire, reducînd-o la un sistem de semne arbitrare. GRAM. ROM. I 9.

SEMANTICISM s.n. Filozofie semantică. [Var. semantism s.n. / < rus. semantițism, cf. fr. sémantisme].

SEMANTICISM s. n. curent în lingvistica contemporană care susține că principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, încercând să înlocuiască cercetarea științifică a realității cu analiza formală a sensului cuvintelor. (< rus. semantițism)

SEMANTICISM n. Curent în filozofia contemporană, care susține că problema principală a filozofiei este interpretarea sensului cuvintelor; filozofie semantică. /semantică + suf. ~ism

semanticism s. n., pl. semanticisme

SEMANTICISM s. n. (< rus. semantițism): curent lingvistic idealist, apărut la începutul secolului al XX-lea, care susține că principala problemă a filozofiei este limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, înlocuind cercetarea științifică a realității prin analiza formală a sensului cuvintelor.

SEMANTICISM s. v. semantică.

SEMANTICISM s. (FILOZ.) semantică.