semantic, ~ă [At: ȘĂINEANU² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr sémantique] 1 sf Parte a lexicografiei care studiază sensurile lexicale ale cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ și, mai ales, istoric Si: semasiologie, (rar) semantism (2), lexematică. 2 sf (Îs) ~ă generală Curent teoretic care cercetează limbile naturale din punct de vedere sociologic și pragmatic (influența limbii asupra comportamentului uman, rolul semnelor și al simbolurilor în viața socială și individuală, tulburările și dificultățile survenite ca urmare a neadecvării cuvintelor la realitate, a impreciziei polisemiei etc.). 3 sf (Prc) Sens (3) lexical. 4-5 a Care aparține semanticii (1) sau sensului lexical Si: semasiologic (1-2). 6-7 a Privitor la semantică sau la sens Si: semasiologic (3-4). 8 a (Îs) Componentă (sau trăsătură) ~ă Sem. 9 a (Îs) Constantă ~ă Sem dominant în cadrul unui ansamblu de sememe. 10 sf Disciplină filozofică dezvoltată în cadrul logicii simbolice (matematice) constituind teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. 11 a (Îs) Nominalism ~ Curent filozofic de nuanță pozitivistă care contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale Si: (rar) semanticism. 12 sf Ramură a semioticii care studiază corespondența dintre semne și ceea ce desemnează ele. 13 a Care aparține semanticii (10). 14 a Privitor la semantică (10). 15-16 smf, a (Persoană) care se ocupă cu studiul semanticii (10) Si: (rar) semanticist (1-2). 17-18 smf, a (Persoană) care face parte din curentul nominalist semantic Si: (rar) semanticist (3-4).