SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

semănător¹, ~oare [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) săm~, (înv) sămân~, ~mân~ / Pl: ~i, ~oare / E: semăna¹ + -ător] 1 sm, (rar) sf Persoană care pune sau aruncă semințele necesare unei culturi în pământ (pregătit). 2 sm, (rar) sf (Pop) Persoană care aruncă boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 3 sf Unealtă sau mașină agricolă care execută semănatul (1) culturilor agricole Si: (reg) mărcătoare, (înv) semănariță. 4 sm, (rar) sf (Rar; fig) Propovăduitor. 5 sm, (rar) sf (Rar; fig) Persoană care împrăștie nenorociri, necazuri etc.

semănător², ~oare a [At: M. COSTIN, LET. I, 8/4 / V: săm~ / Pl: ~i, ~oare / E: semăna² + -ător] (Înv) Asemănător.

SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

SEMĂNĂTOR, semănători, s. m. Muncitor agricol care seamănă. Împrăștia pe pămînt, cu mișcări de semănător, grăunțele spre care porumbeii dădeau năvală. PAS, Z. I 130. De departe i se arătară semănătorii înșirați pe ogoare. Veneau, cu fața către soare, zvîrlind cu dreapta sămînța bălaie de orz. SANDU-ALDEA, D. N. 287. Pășește-n țarină semănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

SEMĂNĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care seamănă. /a semăna + suf. ~tor

semănător m. cel ce seamănă. ║ n. mașină de semănat.

semănătór, -oáre s. Persoană care seamănă (v. tr.). – În est să-.

sămănător², ~oare s vz semănător²

sămănător¹, ~oare a vz semănător¹

sămânător, ~oare smf vz semănător¹

semânător, ~oare sm, sf vz semănător¹ corectată

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoáre² (persoană) s. f., g.-d. art. semănătoárei; pl. semănătoáre

semănătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. semănătoárei; pl. semănătoáre

semăn (grâu, semăn cu mama), semeni 2, seamănă 3, semene 3 conj., semănător adj. v.

SEMĂNĂTÓR s., adj. v. popularizator, propagator, propovăduitor, răspânditor.

SEMĂNĂTÓR adj. v. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit, similar.

semănător s., adj. v. POPULARIZATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR. RĂSPÎNDITOR.