SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

SEMĂNĂTOR, semănători, s. m. Muncitor agricol care seamănă. Împrăștia pe pămînt, cu mișcări de semănător, grăunțele spre care porumbeii dădeau năvală. PAS, Z. I 130. De departe i se arătară semănătorii înșirați pe ogoare. Veneau, cu fața către soare, zvîrlind cu dreapta sămînța bălaie de orz. SANDU-ALDEA, D. N. 287. Pășește-n țarină semănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

SEMĂNĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care seamănă. /a semăna + suf. ~tor

semănător m. cel ce seamănă. ║ n. mașină de semănat.

semănătór, -oáre s. Persoană care seamănă (v. tr.). – În est să-.

sămănător¹, ~oare a vz semănător¹

sămănător², ~oare s vz semănător²

sămânător, ~oare smf vz semănător¹

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătór s. m., pl. semănătóri

semănătoáre² (persoană) s. f., g.-d. art. semănătoárei; pl. semănătoáre

semănătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. semănătoárei; pl. semănătoáre

semăn (grâu, semăn cu mama), semeni 2, seamănă 3, semene 3 conj., semănător adj. v.

SEMĂNĂTÓR adj. v. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit, similar.

SEMĂNĂTÓR s., adj. v. popularizator, propagator, propovăduitor, răspânditor.

semănător adj. v. ANALOG. APROPIAT. ASEMĂNĂTOR. ASEMENEA. CORESPONDENT. ÎNRUDIT. SIMILAR.

semănător s., adj. v. POPULARIZATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR. RĂSPÎNDITOR.

SEMĂNĂTOARE s. (AGRIC.) (reg.) mărcătoare.