SEMĂNĂTOR, -OARE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

semănător², ~oare a [At: M. COSTIN, LET. I, 8/4 / V: săm~ / Pl: ~i, ~oare / E: semăna² + -ător] (Înv) Asemănător.

semănător¹, ~oare [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) săm~, (înv) sămân~, ~mân~ / Pl: ~i, ~oare / E: semăna¹ + -ător] 1 sm, (rar) sf Persoană care pune sau aruncă semințele necesare unei culturi în pământ (pregătit). 2 sm, (rar) sf (Pop) Persoană care aruncă boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 3 sf Unealtă sau mașină agricolă care execută semănatul (1) culturilor agricole Si: (reg) mărcătoare, (înv) semănariță. 4 sm, (rar) sf (Rar; fig) Propovăduitor. 5 sm, (rar) sf (Rar; fig) Persoană care împrăștie nenorociri, necazuri etc.

SEMĂNĂTOR, -OARE, semănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

SEMĂNĂTOR, semănători, s. m. Muncitor agricol care seamănă. Împrăștia pe pămînt, cu mișcări de semănător, grăunțele spre care porumbeii dădeau năvală. PAS, Z. I 130. De departe i se arătară semănătorii înșirați pe ogoare. Veneau, cu fața către soare, zvîrlind cu dreapta sămînța bălaie de orz. SANDU-ALDEA, D. N. 287. Pășește-n țarină semănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

SEMĂNĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care seamănă. /a semăna + suf. ~tor

semănător m. cel ce seamănă. ║ n. mașină de semănat.

semănătór, -oáre s. Persoană care seamănă (v. tr.). – În est să-.

sămănător², ~oare s vz semănător²

sămănător¹, ~oare a vz semănător¹

sămânător, ~oare smf vz semănător¹

semânător, ~oare sm, sf vz semănător¹ corectat(ă)

semănător s. m., pl. semănători

semănător s. m., pl. semănători

semănător s. m., pl. semănători

SEMĂNĂTOR s., adj. v. popularizator, propagator, propovăduitor, răspânditor.

SEMĂNĂTOR adj. v. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit, similar.

semănător s., adj. v. POPULARIZATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR. RĂSPÎNDITOR.

semănător adj. v. ANALOG. APROPIAT. ASEMĂNĂTOR. ASEMENEA. CORESPONDENT. ÎNRUDIT. SIMILAR.

SĂMĂNĂTORUL, săptămânal literar, apărut la București (2 dec. 1901-27 iun. 1910). La conducerea revistei s-au aflat succesiv: Al. Vlahuță, G. Coșbuc, I. Chendi, Șt. O. Iosif, N. Iorga, M. Sadoveanu, A.C. Popovici ș.a. Revista a promovat o literatură de inspirație rurală și istorică, legată de tradiție. Colaboratori: I. Slavici, G. Murnu, I. Minulescu, I. Agârbiceanu, E. Gârleanu, O. Goga ș.a. V. sămănătorism.