SECĂTUIT, -Ă, secătuiți, -te, adj. Stors, sleit; lipsit de... Plumbul se transformă în așchii lungi, desfăcîndu-se de pe piciorul secătuit de carne. SAHIA, N. 35. Și totuși furnica omenească se încăpățînează în lupta ei pentru trai, căutîndu-și hrana prin locurile aceste sterpe și secătuite. BART, S. M. 54. ◊ Fig. Le vom zvîrli din pieptul unor ofticoși secătuiți de viață. ARDELEANU, D. 300.