SECĂTUI, secătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de avere, de putere etc.; a slei, a vlăgui, a istovi, a epuiza. (Fig.) Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită. BART, S. M. 46. ♦ A face să devină neproductiv; a sărăci. Arendașii... secătuiau pămîntul, părăgineau acareturile. SANDU-ALDEA, U. P. 146. 2. A epuiza rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcămînt sau dintr-un cîmp de mină.