SECURE, securi, s. f. Unealtă asemănătoare cu toporul, dar cu muchia mai mare decît a acestuia și puțin arcuită; se folosește pentru doborîtul lemnelor în pădure și pentru despicatul lor. Din ulicioară vin doi mineri cu securea pe spate. DAVIDOGLU, M. 17. Nu se auzea țipenie și nici răsunet de secure în adîncuri. C. PETRESCU, S. 215. Am găsit și secure și frînghie și sfredel și tot ce-mi trebuie. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. Cît ai arunca cu securea = la o distanță mică, foarte aproape. ♦ Instrument de execuție folosit mai ales în trecut. Făcîndu-și cruce, puse capul pe trunchiul pregătit, lîngă care sta călăul. Securea căzu. NEGRUZZI, S. I 109. ◊ (În contexte figurate) Dacă n-ar fi astăzi securea de călău Ce are să-mi scurteze viața-n astă lume... MACEDONSKI, O. I 252.