SECUNDA, secundez, vb. I. 1. Tranz. A urma, a sprijini, a fi alături de cineva în acțiunile lui. Tineretul care l-a secundat nu era însă îndestulător de pregătit. SADOVEANU, E. 50. Capul statului n-ar avea să se teamă că nu va găsi cine să-l secundeze, de cîte ori va cere de la poporul său să-i dea sprijin pentru realizarea unei mari idei civilizatoare. ODOBESCU, S. III 338. ♦ (Franțuzism) A ajuta, a favoriza. Semănăturile... fiind secundate de un timp bun, au crescut. I. IONESCU, D. 298. 2. Intranz. (Muz.) A acompania. (Atestat în forma seconda) Are... la vioară numai trei coarde, dar secondează cu aceeași patimă. REBREANU, I. 12. Seconda atît de fals, că lui însuși îi era rușine. id. ib. 34. – Variantă: seconda vb. I.