12 definiții pentru sectă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o comunitate principală; p. ext. grup alcătuit din adepții unei doctrine filozofice sau politice. S-au despărțit sectele politice între romîni, ca sectele religioase între creștini. GHICA, A. 794.

SÉCTĂ s.f. Grup de persoane formând o comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială; (p. ext.) grup de adepți ai unei doctrine. ♦ Clică, grup de persoane care s-au închis în cercul intereselor lor mărunte. [Cf. fr. secte, lat. secta < sequi – a urma].

SÉCTĂ s. f. 1. comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială. 2. grup de adepți ai unei doctrine filozofice sau politice. ◊ clică, grup de persoane care s-au închis în cercul intereselor lor mărunte. (< fr. secte, lat. secta)

SÉCTĂ ~e f. 1) Comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială. 2) fig. Grup de persoane izolate, care susțin o doctrină filozofică, politică etc. /<lat. secta, fr. secte

sectă f. 1. societate de mai multe persoane cari urmează după aceleași opiniuni, cari profesează aceeași doctrină; 2. cei ce împărtășesc o opiniune privită ca eretică sau eronată: protestantismul posedă un mare număr de secte.

*séctă f., pl. e (lat. secta, d. sequi secútus, a urma). Societate, reuniune, școală filosofică: secta lut Epicur. Disidență religioasă: secta luterană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte

séctă s. f., g.-d. art. séctei; pl. sécte


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

séctă, secte s. f. Comunitate religioasă desprinsă de Bis. oficială respectivă; p. ext. grup restrâns și închis, alcătuit din adepții unei doctrine (religioase, filozofice etc.). ◊ Secte neoprotestante = secte religioase noi care au proliferat din sânul protestantismului. – Din fr. secte, lat. secta.

HARE-KRISHNA, sectă religioasă indiană fundată (1965) de A.C. Bhakticendatta Swami Prabhupada (1896-1977), cu largă răspândire în Europa și S.U.A. Promovează bunăstarea, făcând apel la conștiința existenței lui Dumnezeu pe baza invocării vechilor texte vedice. Membrii ei duc o viață monahală, bazată pe subordonarea totală, până la renunțarea deplină la personalitatea personală.

Intrare: sectă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sectă
  • secta
plural
  • secte
  • sectele
genitiv-dativ singular
  • secte
  • sectei
plural
  • secte
  • sectelor
vocativ singular
plural