SCÎNTEIOARĂ, scînteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scînteie. Totuși două scînteioare se strecurară pe coș și picară în grădină. ISPIRESCU, L. 65. 2. Nume dat la două plante: a) scînteuță (Anagallis arvensis); b) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori galbene (Gagea saxtalis). Și din treacăt, ici și colo, să culegi sînziene cu tulpinele întregi, Margarete, scînteioare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. Scînteioarele se ridicau cu vîrful roșu. DELAVRANCEA, S. 59.