SCÎNCI, scîncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plînge cu glas slab, întrerupt, întretăiat. Scîncea în întuneric, pe un capăt de rogojină. SADOVEANU, M. C. 9. Copilașul cel mai mic se ridică, scîncind și frecîndu-și ochii. REBREANU, R. II 166. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, N. 39. ◊ Fig. Operele acestor lipsiți de talent ca și ale acelora care scîncesc și plîng, fiindcă așa e moda, aparțin coșului redacțiilor. GHEREA, ST. CR. III 176. ♦ (Despre animale, mai ales despre cîini) A se văita, a geme. Aceste lighioane fugeau ghemuindu-se și scîncind, ca sub spaima unui bici de foc. GALACTION, O. I 49. La picioare prepelicarul se încolăci mai apropiat, scîncind prin vis. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fig. Abia după ce trenul a frînat, scîncind jalnic din nenumăratele-i articulații înghețate, ușa biroului «Mișcare» s-a dat în lături. GALAN, Z. R. 126.