SCUTURARE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgîlțîire Luminița fredonă... revărsîndu-și dintr-o scuturare părul negru peste ochi. C. PETRESCU, Î. I 7. Din uliță se auzi căscatul prelung al birjarului, urmat de o scuturare de clopoței a unui cal care-și destindea osteneala. REBREANU, R. II 270. 2. Fig. Înlăturare a unei poveri, a unei apăsări, a unei asupriri; eliberare, scăpare, descătușare. În realizarea unității naționale, Bălcescu vedea condiția întăririi forțelor democratice ale poporului în vederea scuturării jugului otoman și habsburgic. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 108.