SCUTIER, scutieri, s. m. 1. (În evul mediu, mai ales în țările din apusul Europei) Tînăr din clasa nobililor vasali, care purta scutul și celelalte arme ale cavalerului sau ale domnului său. Un singur scutier Aduse după sine din țările prin care, În voia cugetării umbla rătăcitor. MACEDONSKI, O. I 259. Aduceți îndat-aice Pe drumașul lăutar! Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. BOLINTINEANU, O. 93. O vasală pagi nu are, Nici vasalul scutieri. NEGRUZZI, S. II 76. 2. Ostaș, luptător. Un paloș de izbîndă există-n orice fier, în tot păstorul astăzi, există-un scutier. ALECSANDRI, P. III 449. – Pronunțat: -ti-er.