SCURTÉICĂ, scurteici, s. f. Haină de stofă (rar de mătase sau de catifea) îmblănită, purtată mai ales în mediul rural; cațaveică. A dat la o parte scurteica de pambriu verde, căptușită cu vulpe roșcată. CAMIL PETRESCU, O. I 11. Luîndu-și scurteica pe umeri, s-a strecurat binișor pînă-n pragul tinzii. SANDU-ALDEA, U. P. 31. E îmbrăcat cu cămașe și pe d-asupra cămășii cu vechea lui scurteică. DELAVRANCEA, O. II 354. – Pl. și: scurteice (I. IONESCU, M. 701).

SCURTÉICĂ ~ci f. Haină țărănească scurtă (cațaveică. [Sil. -tei-] /scurtă + suf. ~eică

scurteică f. haină blănită femeiască cu mânecile scurte și neblănite. [Lit. haină scurtă].

scurtéĭcă f, pl. ĭ (d. scurt, cu suf. d. cațaveĭcă. De aici vine sîrb. škurteljka, scurteĭcă). Est. Cațaveĭcă scurtă pînă la șoldurĭ. Vest. Cațaveĭcă lungă pînă la genunchĭ saŭ și maĭ jos. V burnuz.

scurtéică s. f., g.-d. art. scurtéicii; pl. scurtéici

scurteícă s. f., g.-d. art. scurteícii; pl. scurteíci

SCURTÉICĂ s. cațaveică, (rar) zoavă. (~ se poartă la țară.)

SCURTEICĂ s. cațaveică, (rar) zoavă. (~ se poartă la țară.)