SCUFIE, scufii, s. f. 1. Bonetă de formă țuguiată, făcută din pînză sau din stofă, de obicei cu un ciucure la vîrf, și care se poartă mai ales noaptea, în timpul dormitului; tichie; căciuliță. Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte. CARAGIALE, O. I 89. Cine ești?... Nu se vede bine de la fînarul acesta. Dar mi se pare că ai o scufie galbenă. NEGRUZZI, S. III 285. Babele purtau scufie albă... și peste scufie se îmbrobodea cu ștergari. ȘEZ. VIII 22. ◊ Expr. Chelului îi trebuie (sau îi lipsește) scufie de mărgăritar! se spune despre cineva care aspiră la un lucru nepotrivit cu starea lui. Pe cît băgai de samă începeam să fiu și amorezat, căci chelului îi trebuia numaidecît și scufie de mărgăritar! HOGAȘ, DR. II 53. 2. Căciuliță rotundă pe care o poartă călugărițele. Egumena îi dăduse scufia de soră. GALACTION, O. I 318.