SCROBIT², -Ă, scrobiți, -te, adj. 1. (Despre rufe sau alte obiecte de îmbrăcăminte) Întărit, apretat cu scrobeală. Frusina se pieptăna cu părul sus, se îmbrăca... în fuste scrobite. GALACTION, O. I 133. Emfatice și sfidătoare, ca trei ochi limpezi și plini de soare, luceau cele trei diamante pe cămașa scrobită a parazitului. ANGHEL, PR. 47. Alții, cu cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. Ei... se îmbrăcaseră nemțește; purtau mai toți frac cafeniu... cravată liliachie și guler scrobit băț, nalt peste urechi. GHICA, S. 259. 2. Fig. (Despre oameni și felul lor de a se purta) Lipsit de naturalețe, îngîmfat, rigid; pretențios. (Adverbial) Cînd juca în fața publicului, juca din cale-afară de scrobit, tocmai pentru că ținea să facă impresie deosebită și punea accente false. CAMIL PETRESCU, O. II 125.