SCRIPCĂ, scripci, s. f. 1. (Mold.) Vioară, violină. Și arcușul îi cădea spre gîtul scripcii, pe struna cea subțire, drept la locul trebuitor. HOGAȘ, H. 44. Și cîte și mai cîte nu cîntă Mihai lăutariul din gura și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, A. 118. Stați aici în colț puțintel și vă gătiți scripcile. ALECSANDRI, T. 1109. ◊ Expr. A se potrivi ca scripca cu iepurele = a nu se potrivi de loc. 2. Sunet, cîntec de scripcă (1). Cobza zvîcnea scurt și întors în loc peste scripcă și țambal. CAMIL PETRESCU, O. I 117. ♦ Meseria de scripcar. Pîinea mi-o cîștig cu scripca. CAMILAR, N. I 166.