2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă.Cf. lat. excrementum.

SCRÉME, screm, vb. III. 1. Refl. A se opinti, a se încorda în vederea unui efort (în special pentru a evacua excrementele). 2. Tranz. (Rar) A evacua, a elimina din organism. Am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă și tocmai după aceea am să-l screm. SBIERA, P. 105.

SCRÉME, screm, vb. III. Refl. A se opinti, a se încorda făcând un efort (pentru a evacua excrementele). ♦ Tranz. (Rar) A evacua, a elimina ceva din organism. – Lat. exprimere (după excrementum).

A SE SCRÉME mă screm intranz. 1) A-și contracta mușchii pentru evacuarea conținutului din intestine. 2) fig. fam. A se strădui pentru a realiza ceva, depunând mari eforturi. /<lat. exprimere

screme v. a se opinti: broasca se screme, se umflă tare. [Lat. EXPRIMERE].

screm (mă), -út, a se scréme v. refl. (d,. lat. éx-primo, ex-primere, exprim, supt infl. luĭ ex-crementum, excrement. Se conj. ca gem). Mă silesc să elimin materiile fecale din trup. Fig. Iron. Triv. Mă opintesc, mă sforțez, mă silesc: mult s’a scremut, dar n’a reușit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scréme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. screm, imperf. 3 sg. scremeá; conj. prez. 3 sg. și pl. screámă; part. scremút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCREMÚT s. scremet, (reg.) scremuș.

SCREMUT s. scremet, (reg.) scremuș.

SCRÉME vb. a se căzni, (reg.) a se munci. (Se ~ pentru evacuarea fecalelor.)

SCREME vb. a se căzni, (reg.) a se munci. (Se ~ pentru evacuarea fecalelor.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scréme (-m, -mút), vb. refl.1. A împinge (se zice despre eforturile făcute pentru a elimina excrementele sau pentru a naște). – 2. A se extenua, a asuda, a căra. – Mr. mi sprem, sprimeare. Lat. exprimĕre (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Pușcariu, ZRPh., XXVII, 728; Pușcariu 1563; REW 3057), cf. it. spremere, prov., cat. espremer, fr. épreindre. Fonetismul rom. s-a vrut să se explice printr-o contaminare, puțin probabilă, cu excrementum, sau mai probabil printr-o disimilare (Tiktin). Explicația cu ajutorul v. germ. krimman (Giuglea, Dacor., II, 402) este neverosimilă. – Der. scremet (var. scremăt), s. n. (efort, încordare).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scremut, -ă, scremuți, -te adj. 1. (d. lucruri) prost, de calitate inferioară. 2. (d. acțiuni) realizat cu multă trudă, chinuit, căznit.

screme, screm v. r. a depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic, inutil sau cu rezultate nesemnificative)

Intrare: scremut
scremut adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scremut
  • scremutul
  • scremutu‑
  • scremu
  • scremuta
plural
  • scremuți
  • scremuții
  • scremute
  • scremutele
genitiv-dativ singular
  • scremut
  • scremutului
  • scremute
  • scremutei
plural
  • scremuți
  • scremuților
  • scremute
  • scremutelor
vocativ singular
plural
Intrare: screme
verb (VT601)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • screme
  • scremere
  • scremut
  • scremutu‑
  • scremând
  • scremându‑
singular plural
  • screme
  • scremeți
  • scremeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • screm
(să)
  • screm
  • scremeam
  • scremui
  • scremusem
a II-a (tu)
  • scremi
(să)
  • scremi
  • scremeai
  • scremuși
  • scremuseși
a III-a (el, ea)
  • screme
(să)
  • screa
  • scremea
  • scremu
  • scremuse
plural I (noi)
  • scremem
(să)
  • scremem
  • scremeam
  • scremurăm
  • scremuserăm
  • scremusem
a II-a (voi)
  • scremeți
(să)
  • scremeți
  • scremeați
  • scremurăți
  • scremuserăți
  • scremuseți
a III-a (ei, ele)
  • screm
(să)
  • screa
  • scremeau
  • scremu
  • scremuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)