scrâșcare sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 58^v/22 / V: ~răș~, ~âcic~ / Pl: ~cări / E: scrâșca] 1 (Îrg) Scrâșnet (1). 2 (Înv; fig) Scrâșnet (2).

scrășcare sf vz scrâșcare

scrâcicare sf vz scrâșcare

scrâșcare, scrâșcări, s.f. (înv. și reg.) 1. scrâșnire (din dinți). 2. (fig.) suferință foarte mare (fizică sau morală); scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit.

SCRÎȘCARE s.f. (Mold., Trans. N) Scrîșnire. A: Mulți bărbați și muieri plînge și mari gîlceavă și scrîșcarea dinților era. AMD 1767, 137^v; cf. DOSOFTEI. VS; s.v. șuierat¹. C: Plîngere și scrîșcare dinților. POGREB., 96^v; cf. POGREB., 117^v. Variante: scîrșcare (DOSOFTEI, VS, s.v. șuierat¹). Etimologie: scrîșca. Vezi și crîșca, scîrșcătură, scrîșca. Cf. s c î r ș c ă t u r ă.