17 definiții pentru scoabă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales în construcții provizorii, pentru a fixa între ele piese de lemn. ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o tijă cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vîrf, folosită pentru a fixa între ele piese de lemn sau de piatră (mai ales la construcții provizorii). Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196. Cu un amînar de oțel, în formă de scoabă veche, prinse a scoate, din vinele mute și negre ale unei cremene răci, un izvor de scîntei luminoase. HOGAȘ, M. N. 114. Am putut parveni la dezlipirea capacului și la descleștarea lui din scoabele de fier. BOLLIAC, O. 274. ◊ (În metafore și comparații) Eu tot voinică și grasă sînt și ea-i îndoită ca o scoabă și creață ca o coajă de nucă. SADOVEANU, O. VIII 719. Pentr-o mîndrețe dă voinic ca dumneata n-o fi fost atît dă grea treabă ca pentr-o scoabă bătrînă ca mine. C. PETRESCU, A. R. 50. Ce tare a slăbit și mama Paraschiva asta! gîndea Irina. S-o făcut ca o scoabă, sărmana! BUJOR, S. 79. 2. Unealtă folosită la scobit sau la răzuit, mai ales în lucrări de dulgherie și de dogărie. Un țigan cu scoabele Să sape covețile; Iar alții cu ciocanele Să bată sus potcoavele. ȘEZ. II 10. 3. Scobitură în zid; firidă. Într-o scoabă, în părete, ardea o candelă. ODOBESCU, S. I 131. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești (morun, nisetru, cegă etc.).

SCOÁBĂ ~e f. 1) Vergea de metal cu capetele ascuțite și îndoite în aceeași direcție care servește pentru îmbinarea unor piese (de obicei, de lemn). 2) Disc osos de pe pielea unor pești (nisetru, morun, cegă etc.). /<sl. skoba

scoabă f. 1. pila dulgherului și a dogarului cu care curăță muchiile la vasele mici; 2. daltă; 3. cârlig de prins ceva: luntrea crăpată se leagă cu scoabe; 4. cuțit cu care se taie fagurii. [Slav. SKOBA, cârlig, și SKOBLĬ, răzuitoare (ambele confundându-se românește)].

scoábă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. rus. skoba [de unde ung. eszkába,iszkába], scoabă, vsl. skoblĭ, skobelĭ, răzătoare, d. lat. scóbina, răzătoare, pilă. V. scobesc). Bucată de fer ale căreĭ vîrfurĭ îndoite în unghĭ drept se înfig în doŭă grinzĭ (orĭ alte lemne orĭ petre) ca să le ție unite. Un fel de răzuitoare dogărească. Paranteză ca scoaba. Fig. Iron. Om slab.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCOÁBĂ s. v. cioplitor, cuțitoaie, ghin, gripcă, măceașă, răzuș, teslă, zgârci.

SCOÁBĂ s. 1. (pop.) pleviță. (~ pentru îmbinarea unor elemente de lemn.) 2. (TEHN.) cercel, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

scoa s. v. CIOPLITOR. CUȚITOAIE. GHIN. GRIPCĂ. MĂCEAȘĂ. RĂZUȘ. TESLĂ. ZGÎRCI.

SCOA s. 1. (pop.) pleviță. (~ pentru îmbinarea unor elemente de lemn.) 2. (TEHN.) cercel, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scoábă (-be), s. f.1. Nișă, firidă. – 2. Adîncitură, zănoagă. – 3. Daltă, cosor. – 4. Gură de broască la ușă, belciug, parte de broască în care intră zăvorul. – 5. Cîrlig, crampon. – 6. (Arg.) Brici de bărbierit. Sl. skoba (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg. skob, sb., slov., rus. skoba, mag. szkaba.Der. scobi, vb. (a găuri, a săpa; a goli, a curăța; a decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța nările, dinții, urechile; refl., a se scărpina în cap); scobitoare, s. f. (bețișor de scobit în dinți; Arg., baston; bețișor de curățat pipa); scobitură, s. f. (gaură); scobîrli (var. Banat scorbeli), vb. (a scurma, a scormoni); scob, s. n. (canal prin care trece măcinișul), probabil prin confuzie cu scos. Cf. scofală.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scoábă, scoabe, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din bg., srb. skoba (DER, DEX, MDA), sl. skoba (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

scoábă, -e, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din sl. skoba (Miklosich cf. DER).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scoabă, scoabe s. f. 1. (peior.) om firav. 2. femeie slabă și rea. 3. (intl.) cuțit, briceag. 4. (înv., peior.) brici cu lama tocită. 5. fier înroșit. 6. picior foarte subțire.

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.

Intrare: scoabă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoa
  • scoaba
plural
  • scoabe
  • scoabele
genitiv-dativ singular
  • scoabe
  • scoabei
plural
  • scoabe
  • scoabelor
vocativ singular
plural

scoabă

  • 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196.
      surse: DLRLC
    • Cu un amînar de oțel, în formă de scoabă veche, prinse a scoate, din vinele mute și negre ale unei cremene răci, un izvor de scîntei luminoase. HOGAȘ, M. N. 114.
      surse: DLRLC
    • Am putut parveni la dezlipirea capacului și la descleștarea lui din scoabele de fier. BOLLIAC, O. 274.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular familiar Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea.
      surse: DEX '09 DEX '98 3 exemple
      exemple
      • Eu tot voinică și grasă sînt și ea-i îndoită ca o scoabă și creață ca o coajă de nucă. SADOVEANU, O. VIII 719.
        surse: DLRLC
      • Pentr-o mîndrețe dă voinic ca dumneata n-o fi fost atît dă grea treabă ca pentr-o scoabă bătrînă ca mine. C. PETRESCU, A. R. 50.
        surse: DLRLC
      • Ce tare a slăbit și mama Paraschiva asta! gîndea Irina. S-o făcut ca o scoabă, sărmana! BUJOR, S. 79.
        surse: DLRLC
  • 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1.), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Un țigan cu scoabele Să sape covețile; Iar alții cu ciocanele Să bată sus potcoavele. ȘEZ. II 10.
      surse: DLRLC
  • 3. rar Scobitură în zid.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: firidă un exemplu
    exemple
    • Într-o scoabă, în părete, ardea o candelă. ODOBESCU, S. I 131.
      surse: DLRLC
  • 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: