6 definiții pentru scoțător scoțitoriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scoțător, ~oare [At: PSALT. HUR. 21r/13 / Pl: ~i, ~oare / E: scoate + -ător] 1 a (Înv; d. substanțe medicamentoase) Care are proprietatea de a provoca transpirație, diureză sau purgație. 2-3 sm, a (Înv) Mântuitor. 4 smf Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

SCOȚĂTÓR, OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.

SCOȚĂTÓR, -OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație. – Din scoț (prez. ind. pop. al lui scoate) + suf. -(ă)tor.

scoțătór, -óare adj. adj. și s. L. V. Mîntuitor (cel ce te scoate din nevoĭ).

scoțitoriu[1], ~oare a vz scoțător

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scoțătór, scoțătoáre, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; despre substanțe medicamentoase) care are proprietatea de a provoca transpirație (sudorific), diureză (diuretic) sau purgativ. 2. (adj. și s.m.) mântuitor, salvator. 3. (s.m. și f.) muncitor care scotea materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

Intrare: scoțător
scoțător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoțător
  • scoțătorul
  • scoțătoru‑
  • scoțătoare
  • scoțătoarea
plural
  • scoțători
  • scoțătorii
  • scoțătoare
  • scoțătoarele
genitiv-dativ singular
  • scoțător
  • scoțătorului
  • scoțătoare
  • scoțătoarei
plural
  • scoțători
  • scoțătorilor
  • scoțătoare
  • scoțătoarelor
vocativ singular
plural
scoțitoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)