SCLIPITURĂ, sclipituri, s. f. Lucire momentană, trecătoare; sclipire, sclipit. Cînd trecuse bine de amiază, lui Stoicea îi năzări, printre copacii ce dădeau devale, o sclipilură ca de brici. GALACTION, O. I 46. Șapte policandre de aur greu, cu cîte șapte sfeșnice, atîrnau din tavanul lucrat în sidef în feluri de sclipituri care-ți luau ochii. CARAGIALE, P. 141.