SCHIJĂ, (1) schije, s. f. l. Sfărîmătură de proiectil (ruptă prin efectul exploziei). În juru-mi cădeau oșteni, bătuți de plumbi și schije. SADOVEANU, P. S. 137. Am răscolit, printre scrisori și nasturi, bucăți de schijă și fotografii de tranșee. C. PETRESCU, S. 161. Deodată o schijă de obuz Trăsnind... retează capul lui Cobuz. ALECSANDRI, P. A. 206. ◊ Fig. Cerul crăpa-n așchii și schije. BENIUC, V. 123. 2. Fontă, tuci. Închise portița de schijă [a sobei] și se ridică. SADOVEANU, M. C. 115. ◊ Loc. adj. De schijă = puternic, tare. În brațele-i de schijă, rîzînd, grozav îl strînge. ALECSANDRI, P. A. 147.