SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

scenetă sf [At: BOLLIAC, O. 48 / Pl: ~te / E: it scenetta, cf fr saynète] 1 (Îvr) Scenă (15). 2 Piesă de teatru, de obicei comedie, într-un singur act și cu un număr redus de personaje. 3 (Rar) Libret al unei opere muzicale de mici dimensiuni. 4 (Rar) Scenă (21) de mică amploare.

SCENÉTĂ, scenete, s. f. Piesă de teatru de proporții reduse și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

SCENÉTĂ, scenete, s. f. Piesă mică de teatru (de obicei comedie) cu personaje puține și într-un singur act.

SCENÉTĂ s.f. Mică comedie într-un act, cu personaje puține. [Pron. sce-. / < it. scenetta, cf. fr. saynète, după scenă].

SCENÉTĂ s. f. mică comedie într-un act, cu personaje puține. (< it. scenetta)

SCENÉTĂ ~e f. Piesă de teatru într-un act, cu personaje puține, cu intrigă simplă, având de obicei un caracter comic. /< it. scenetta

scenetă f. piesă scurtă într’un act.

* scenétă f., pl. e (d. scenă cu suf. modern -etă). Pĭesă teatrală într’un act.

scenetă s. f., g.-d. art. scenetei; pl. scenete

scenetă s. f., g.-d. art. scenetei; pl. scenete

scenétă s. f., pl. scenéte

SCENÉTĂ s. v. scenă.

SCENÉTĂ s. (LIT.) piesetă, (rar) piescioară.

scenetă s. v. SCENĂ.

SCENETĂ (< fr. saynète, mică piesă bufă) Scurtă piesă de teatru, cu personaje puține, intrigă simplă. Dezvoltată în teatrul popular, cu caracter satiric, sceneta apare și în dramaturgia modernă, avînd unele contingențe cu farsa și vodevilul. În literatura noastră, această specie dramatică este intîlnită mai ales la începuturile teatrului românesc, în creația dramatică a unor scriitori ca: V. Alecsandri, Costache Caragiale, Matei Millo și alții. Ușor accesibilă și ușor de interpretat, ea a corespuns, inițial, nevoilor momentului și anume educării actorilor și a gustului spectatorilor pentru teatru (Stan Covrigarul, Vivandiera, Păcală și Tîndală de V. Alecsandri). În cadrul acestei specii dramatice se integrează și sceneta școlară.