SCELERAT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. Persoană vinovată de nelegiuiri și crime (sau socotită capabilă să le săvîrșească); mîrșav, ticălos, criminal. Strîngeți-vă rîndurile... Copleșiți prin impetuozitatea caracterului vostru pe toți scelerații, toți aristocrații. CAMIL PETRESCU, T. II 518. Durerea mea e mare... Și ea se mai mărește Fiindcă sceleratul ce l-a ucis trăiește! MACEDONSKI, O. II 159. Curata destăinuire a acestui scelerat... răsculă o mișcare de ură în toată adunarea. BĂLCESCU, O. I 103. ◊ (Adjectival) E autorul unor măsuri scelerate. BOGZA, A. Î. 507. Principi și miniștri scelerați. BOLINTINEANU, O. 258. – Variantă: (învechit) șcelerat, -ă (ALEXANDRESCU, M. 239) s. m. și f.