SCANDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

scandiu sn [At: PONI, DH. 30 / Pl: ? / E: ger Skandium, fr scandium] Element chimic metalic din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu specific, care se găsește în natură sub formă de oxid.

SCANDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

SCANDIU s.n. Element chimic, metal din grupa pămînturilor rare care se găsește în natură sub formă de oxid. [Pron. -diu. / < fr. scandium].

SCANDIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. scandium, Skandium)^[1]

SCANDIU n. Metal rar, moale, argintiu cu nuanță gălbuie, întrebuințat, mai ales, ca indicator radioactiv. [ Sil. scan-diu] /< germ. Skandium, fr. scandium

* scándiŭ n. Chim. Un corp simplu.

scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc

scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc

scandiu s. n. [-diu pron. -diu], art. scandiul; simb. Sc

SCÁNDIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Scandi[navia]) s. n. Element chimic (Sc; nr. at. 21, m. at. 44,956) din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu, cu luciu metalic; se găsește în natură sub formă de oxid. A fost descoperit de suedezul L.F. Nilson, în 1879. Utilizat pentru obținerea aliajelor ușoare cu mare rezistență mecanică și la coroziuni, în calitate de catalizator al conversiunii para-orto- a hidrogenului la temperaturi înalte, ca filtru de neutroni în tehnica nucleară.

Sc, simbol chimic pentru scandiu.