3 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCẤRȚA interj. v. scârț.

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

SCẤRȚAI interj. v. scârț.

scârț [At: I. GOLESCU / V: ~ța, ~țai, (rar) scarț, ~ță, (reg) scărț, scorț / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. 2 sm (Dep; îc) ~a-~a ori (rar) ~ă-~ă (pe hârtie) Funcționar. 3 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte, în timpul mersului. 4 sm Adaos special la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie (1) în timpul mersului Si: scârțâitoare (5), (reg) scârțâiaș. 5 i (Reg; rep; îf scârța) Cuvânt care imită sunetele ascuțite produse de anumite insecte. 6 i (Fam) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire, de indiferență sau de dispreț față de spusele cuiva Si: aș! da de unde!, vorbă să fie!, (fam) zexe!

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

SCÎRȚ interj. (Și în forma scîrți) 1. Onomatopee care redă zgomotul ascuțit, strident produs de scîrțîitul ușilor, roților etc. Cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușii și, întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. ◊ Expr. Hîrți încoace (sau încolo), scîrți încolo v. hîrți1. ♦ (Adesea repetat) Redă scîrțîiturile alternative ale unui lucru care se mișcă cînd într-un sens, cînd într-altul. Hașca, clătinată de vînt, mai face iarăși scîrț, scîrț. SBIERA, P. 2. 2. (Mai ales repetat) Onomatopee care redă zgomotul caracteristic produs uneori de încălțăminte în timpul mersului. Cizmele oglindă, lună. Sabia: zdronc-zdronc... Cizmele: scîrț-scîrț. STANCU, D. 308. ♦ (Substantivat, m.) Adaos sau potriveală la încălțăminte, pentru a o face să scîrțîie în timpul mersului. Tăsică e grefier la judecătorie, e acritură. Umblă îmbrăcat nemțește, cu scîrț la pantofi. STANCU, D. 87. Începu să coboare scările în spirală cu oribilele lui ghete cu scîrț. C. PETRESCU, C. V. 289. Numai scîrți uitase Pavel să puie... și pentru asta rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. 3. (Familiar, exclamație de dezaprobare sau de dispreț față de afirmația cuiva) Da de unde, vorbă să fie. – Variantă: scîrți interj.

SCÎ́RȚA interj. (Și în forma scî́rțai; numai repetat) Onomatopee care redă un scîrțîit repetat, prelungit. Apucă, omule, boii de funie, cîrmește, întoarnă carul și scîrța-scîrța, numai ce-i vezi acasă. SEVASTOS, N. 50. ◊ (Substantivat, depreciativ, în expr.) Scîrța-scîrța pe hîrtie = impiegat, funcționar, conțopist. Un bărbat falnic ca mine să fie dat în vileag de un scîrțai-scîrțai pe hîrtie? SADOVEANU, E. 221. Iacă, niște papugii... niște scîrța-scîrța pe hîrtie! Îi știm noi! CARAGIALE, O. I 44. – Variantă: scîrțai interj.

SCÂRȚ2 ~i m. Adaos din piele, care face ca încălțămintea să scârțâie în timpul mersului. Pantofi cu ~. /Onomat.

SCÂRȚ1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascuțit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului).Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța] /Onomat.

hârț... scârț! int. ce redă sgomotul unei trageri alternative: când să suie carul... hârț! încolo, scârț! încolo, carul se da înapoi CR.

scârț! int. imită sunetul corpurilor ce se freacă tare: ușa, carul face scârț. [Onomatopee]. ║ m. scârțăitoare: scârți uitase să puie la ciuboate CR.

scârța-scârța m. fam. mâzgălitor de hârtie, scriitoraș (ironic): niște scârța-scârța pe hârtie CAR.

scîrț, interj. care arată zgomotu făcut de o roată orĭ ușă neunsă ș.a. S.n., pl. urĭ. Pele pe care uniĭ cizmarĭ o pun într’adins la ghete ca să scîrțîĭe la mers.

scîrța-scîrța, interj. care arată un scîrțîĭt des și repetat: ce tot scîrța-scîrța (= scîrțîĭțĭ) cu ușa ceĭa, măĭ copiĭ? – Și scîrțaĭ-scîrțaĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+ete scârț/iete scârț (fam.) interj. + interj.

+scârț, Marițo (fam., pop.) loc. interj.

!scârța-scârța2(-pe-hârtie) (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui scârța-scârța(-pe-hârtie); pl. scârța-scârța(-pe-hârtie)

!scârța-scârța/scârța-scârța-pe-hârtie s. m. și f., g.-d. lui scârța-scârța/lui scârța-scârța-pe-hârtie; pl. scârța-scârța/ scârța-scârța-pe-hârtie

scârț/scârța/scârțai interj.

scârța-scârța(-pe-hârtíe) s. m. invar.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCÂRȚ s. (rar) scârțâitoare. (~ la încălțăminte.)

SCÎRȚ s. (rar) scîrțîitoare. (~ la încălțăminte.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scîrț, interj. – Imită hîrșîitul sau pîrîitul. – Var. scîrță. Creație expresivă, cf. pîrț.Der. scîrțîi (var. scîrții, Banat (s)cîrțăi; mr. cărținescu, cărținire), vb. (a pîrîi, a trosni, a scrîșni; a rîcîi), cf. bg. (s)kărcam (Conev 95), ceh. skŕećeti, ngr. ϰριτσανίζω (› mr.), it. scricciolare, germ. kratzen; cherțăni, vb. (a țipa); scîrțîială (var. scîrțîitură), s. f. (faptul de a scîrțîi, zgomot ascuțit); scîrțîitoare, s. f. (duruitoare, huruitoare).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scârța-scârța s.m. (pop. și fam.) mâzgălitor de hârtie, scriitoraș.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ete fleoșc! / pula! / scârț! interj. (vulg., obs.) 1. nu-mi pasă! 2. nu sunt de acord! 3. nu cred!

scârț I. interj. da’ de unde!, ei aș! II. s. invar. polistiren.

scârța-scârța pe hârtie expr. 1. (peior.) funcționar. 2. autor de literatură de slabă calitate.

Intrare: scârț
scârț interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • scâ
  • scâr‑
scârța interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • scârța
scârțai interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • scârțai
scârți interjecție
interjecție (I10)
  • scârți
scarț interjecție
interjecție (I10)
  • sca
scărț interjecție
interjecție (I10)
  • scă
scârță interjecție
interjecție (I10)
  • scârță
scorț1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • sco
Intrare: scârța-scârța / -pe-hârtie (s.f.)
scârța-scârța2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
plural
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
genitiv-dativ singular
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
plural
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
vocativ singular
plural
scârța-scârța-pe-hârtie2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
plural
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
genitiv-dativ singular
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
plural
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
vocativ singular
plural
Intrare: scârța-scârța / -pe-hârtie (s.m.)
scârța-scârța1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
plural
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
genitiv-dativ singular
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
plural
  • scârța-scârța
  • scârța-scârța
vocativ singular
plural
scârța-scârța-pe-hârtie1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
plural
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
genitiv-dativ singular
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
plural
  • scârța-scârța-pe-hârtie
  • scârța-scârța-pe-hârtie
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scâinterjecție

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușii și, întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. DLRLC
    • 1.1. repetat Onomatopee care redă un scârțâit repetat, prelungit. DLRLC
      • format_quote Apucă, omule, boii de funie, cîrmește, întoarnă carul și scîrța-scîrța, numai ce-i vezi acasă. SEVASTOS, N. 50. DLRLC
    • 1.2. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Hașca, clătinată de vînt, mai face iarăși scîrț, scîrț. SBIERA, P. 2. DLRLC
  • 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cizmele oglindă, lună. Sabia: zdronc-zdronc... Cizmele: scîrț-scîrț. STANCU, D. 308. DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat (numai) singular Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tăsică e grefier la judecătorie, e acritură. Umblă îmbrăcat nemțește, cu scîrț la pantofi. STANCU, D. 87. DLRLC
      • format_quote Începu să coboare scările în spirală cu oribilele lui ghete cu scîrț. C. PETRESCU, C. V. 289. DLRLC
      • format_quote Numai scîrți uitase Pavel să puie... și pentru asta rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. DLRLC
  • 3. familiar Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

scârța-scârța, scârța-scârța / scârța-scârța-pe-hârtie, scârța-scârța-pe-hârtiesubstantiv masculin invariabil
scârța-scârța, scârța-scârța / scârța-scârța-pe-hârtie, scârța-scârța-pe-hârtiesubstantiv feminin invariabil

  • 1. Conțopist, funcționar, impiegat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un bărbat falnic ca mine să fie dat în vileag de un scîrțai-scîrțai pe hîrtie? SADOVEANU, E. 221. DLRLC
    • format_quote Iacă, niște papugii... niște scîrța-scîrța pe hîrtie! Îi știm noi! CARAGIALE, O. I 44. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic