sbor n. 1. fapta de a sbura: sborul păsării, sborul săgeții; 2. fig. avânt: geniu cu sborul îndrăzneț. [Abstras din sburà].

sbor n. 1. (Banat) întrunire, petrecere; 2. Munt. (Prahova) bâlciu: sborul dela Sânta Maria. [Slav. SŬBORŬ, adunare (cf. sobor)].

sburà v. 1. a se susține și mișca în aer cu ajutorul aripilor: pasărea a sburat; 2. a-și lua vânt: sboară săgețile; 3. a merge cu mare iuțeală: sbor în ajutorul lui; 4. a trece repede: timpul sboară; 5. a circula: numele-i sboară din gură în gură; 6. a lua cu repeziciune, a tăia repede: îi sbură un cap cu o săgeată ISP.; 7. a face să sboare: a-și sbura creierii. [Lat. EXVOLARE].

sbor sb. și vb.

sbor (zboruri), s. n. – 1. Reuniune, ședință. – 2. (Banat) Adunare, culegere. – 3. Tîrg, piață. – 4. (Mold.) Veghe. Sl., cf. bg., sb., rus. sbor, pol. zbor (Tiktin; Candrea). Este dubletul lui sobor, s. n. (reuniune, ședință; sinod, conciliu, comunitate), din sl. sŭborŭ (Cihac, II, 235). – Der. sborî, vb. (Banat, a vorbi, a discuta); sbornic, s. n. (culegere), din bg. sbornik; sobornic(esc), adj. (sinodal; ecumenic); sboriște, s. f. (înv., piață publică, for), din sl. sŭborište; stobor, s. n. (Olt., reuniune), confundat cu stobor „loc îngrădit”.

sbura (sbor, sburat), vb. – A se mișca, a pluti în aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Pușcariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare. – Der. sbor, s. n. (planare, mișcare în aer); sburatic, adj. (ușor); sburător, adj. (care zboară; s. m., duh rău); sburătoare, s. f. (pasăre); sburătăci (var. sburătăi, sburătui, sburători), vb. (a zbura scurt, a învăța să zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga păsările; a trage, a azvîrli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburătură, s. f. (zbor; așchie, țandără, bulgăre; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioară a tunului).