2 intrări

10 definiții

SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec.

SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită pentru a lega în mod suplimentar diferite obiecte la bordul unei nave. [Pr.: sa-u-] – Et. nec.

SAÚLĂ, saule, s. f. Parîmă subțire, folosită pentru a fixa la bordul navelor diferite obiecte. El le legă strîns, înfășurînd împrejurul lor de două și de trei ori saula ancorei, frînghioară subțire și tare. DUMITRIU, P. F. 13. Filoftei, în picioare la capătul bărcii, mai asigură o dată nodul saulei de ancoră. id. ib. 15.

sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule

sáulă s. f. (sil. sa-u-), g.-d. art. sáulei; pl. sáule

SÁULĂ s. f. parâmă subțire care servește pentru a manevra velele sau pavilioanele și pentru a lega diferite obiecte la bordul unei nave. (după it. sagola)

saúlă (-le), s. f. – Parîmă, coardă. Origine necunoscută; termen marinăresc.

SÁULĂ ~e f. Parâmă subțire, folosită pentru fixarea suplimentară a unor obiecte de pe bord. /Orig. nec.

sáulă, sáule, s.f. 1. (înv.) măciucă. 2. (pop.) parâmă subțire folosită la bordul unei nave, pentru ridicarea pavilionului.

saúlă f., pl. e. Mar. Frînghie supțire (de ex., cea cu care se ridică un pavilion): Barba Spiru, după ce-șĭ trecu supt un genunchĭ saula școteĭ, capătu acela de frînghiuță care ține întins colțu pînzeĭ, îșĭ aprinse o țigară (J. Bt. VR. 1924, 1, 27). V. scotă.

Intrare: saulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular saulă saula
plural saule saulele
genitiv-dativ singular saule saulei
plural saule saulelor
vocativ singular
plural
Intrare: saulă
saulă
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sau saula
plural saule saulele
genitiv-dativ singular saule saulei
plural saule saulelor
vocativ singular
plural