4 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SATURÁRE, saturări, s. f. Faptul de a satura.V. satura.

SATURÁRE, saturări, s. f. Faptul de a satura.V. satura.

saturare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 22 / Pl: ~rări / E: satura] 1 Aducere a unui sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație (1). 2 (Rar) Săturare (1).

SATURÁRE s. f. Faptul de a satura; aducerea unui sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație.

SATURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) satura și rezultatul ei; saturație. [< satura].

SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare.

SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura.V. sătura.

SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura.V. sătura.

satura vt [At: MARIAN, PR. I, 15/32 / Pzi: ~rez / E: fr saturer, lat saturare] 1 (C. i. sisteme fizico-chimice sau tehnice) A aduce în stare de saturație (1). 2 A face să ajungă la saturație (3).

sătura [At: PSALT. HUR. 18r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri1. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.

săturare sf [At: BIBLIA (1688), 311/53 / Pl: ~rări / E: sătura] 1 Potolire a foamei sau a setei Si: îndestulare, săturat1 (1), (rar) saturare (2), (înv) săturătură. 2 (Pex) Belșug (de mâncare) Si: îmbuibare. 3 (Înv; îlav) În ~ Pe săturate (2). 4 (Înv; ccr; mpl) Hrană (suficientă, din belșug). 5 Stare de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust.

SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. A. I 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît.Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.

SĂTURÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura; îndestulare cu mîncare (sau cu băutură), potolire a foamei (sau a setei). Mielușorul ce foamea omorîtoare Ți-l gătește-n astă-seară spre cumplită săturare... Ar fi așteptat în pace sîngeroasa sa jertfire? CONACHI, P. 262.

SATURÁ vb. I. tr. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. [< fr. saturer, cf. lat. saturare].

SATURÁ vb. tr. 1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. 2. a face să ajungă la saturație. (< fr. saturer, lat. saturare)

A SATURÁ ~éz tranz. (sisteme fizice sau chimice) A aduce în stare de saturație. /<fr. saturer, lat. saturare

A SE SĂTURÁ mă sátur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare

A SĂTURÁ sátur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (ființe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare

arată toate definițiile

Intrare: saturare
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • saturare
  • saturarea
plural
  • saturări
  • saturările
genitiv-dativ singular
  • saturări
  • saturării
plural
  • saturări
  • saturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: satura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • satura
  • saturare
  • saturat
  • saturatu‑
  • saturând
  • saturându‑
singular plural
  • saturea
  • saturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • saturez
(să)
  • saturez
  • saturam
  • saturai
  • saturasem
a II-a (tu)
  • saturezi
(să)
  • saturezi
  • saturai
  • saturași
  • saturaseși
a III-a (el, ea)
  • saturea
(să)
  • satureze
  • satura
  • satură
  • saturase
plural I (noi)
  • saturăm
(să)
  • saturăm
  • saturam
  • saturarăm
  • saturaserăm
  • saturasem
a II-a (voi)
  • saturați
(să)
  • saturați
  • saturați
  • saturarăți
  • saturaserăți
  • saturaseți
a III-a (ei, ele)
  • saturea
(să)
  • satureze
  • saturau
  • satura
  • saturaseră
Intrare: sătura
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sătura
  • săturare
  • săturat
  • săturatu‑
  • săturând
  • săturându‑
singular plural
  • satură
  • săturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • satur
(să)
  • satur
  • săturam
  • săturai
  • săturasem
a II-a (tu)
  • saturi
(să)
  • saturi
  • săturai
  • săturași
  • săturaseși
a III-a (el, ea)
  • satură
(să)
  • sature
  • sătura
  • sătură
  • săturase
plural I (noi)
  • săturăm
(să)
  • săturăm
  • săturam
  • săturarăm
  • săturaserăm
  • săturasem
a II-a (voi)
  • săturați
(să)
  • săturați
  • săturați
  • săturarăți
  • săturaserăți
  • săturaseți
a III-a (ei, ele)
  • satură
(să)
  • sature
  • săturau
  • sătura
  • săturaseră
sătora
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sătula
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: săturare
săturare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săturare
  • săturarea
plural
  • săturări
  • săturările
genitiv-dativ singular
  • săturări
  • săturării
plural
  • săturări
  • săturărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)