saturare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 22 / Pl: ~rări / E: satura] 1 Aducere a unui sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație (1). 2 (Rar) Săturare (1).

SATURARE s. f. Faptul de a satura; aducerea unui sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație.

SATURARE s.f. Acțiunea de a (se) satura și rezultatul ei; saturație. [< satura].

satura vt [At: MARIAN, PR. I, 15/32 / Pzi: ~rez / E: fr saturer, lat saturare] 1 (C. i. sisteme fizico-chimice sau tehnice) A aduce în stare de saturație (1). 2 A face să ajungă la saturație (3).

sătora v vz sătura

sătula v vz sătura

sătura [At: PSALT. HUR. 18^r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i. dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri¹. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.

săturare sf [At: BIBLIA (1688), 31¹/53 / Pl: ~rări / E: sătura] 1 Potolire a foamei sau a setei Si: îndestulare, săturat¹ (1), (rar) saturare (2), (înv) săturătură. 2 (Pex) Belșug (de mâncare) Si: îmbuibare. 3 (Înv; îlav) În ~ Pe săturate (2). 4 (Înv; ccr; mpl) Hrană (suficientă, din belșug). 5 Stare de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust.

SATURA, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație.

SĂTURA, satur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. AL. 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît. ♦ Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.

SĂTURARE s. f. (Rar) Faptul de a (se) sătura; îndestulare cu mîncare (sau cu băutură), potolire a foamei (sau a setei). Mielușorul ce foamea omorîtoare Ți-l gătește-n astă-seară spre cumplită săturare... Ar fi așteptat în pace sîngeroasa sa jertfire? CONACHI, P. 262.

SĂTURAT¹ s. n. (În expr.) Pe săturate = pînă la potolirea deplină a foamei (sau a setei); pînă la senzația de saț. A mînca pe săturate. – Formă gramaticală: (în expr.) săturate.

SATURA vb. I. tr. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. [< fr. saturer, cf. lat. saturare].

SATURA vb. tr. 1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. 2. a face să ajungă la saturație. (< fr. saturer, lat. saturare)

A SATURA ~ez tranz. (sisteme fizice sau chimice) A aduce în stare de saturație. /<fr. saturer, lat. saturare

A SE SĂTURA mă satur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare

A SĂTURA satur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (ființe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare

saturà v. 1. a dizolva într’un lichid cea mai mare cantitate posibilă de materie: sarea nu se poate dizolva în apa de mare, care e saturată de sare; 2. fig. a sătura pe deplin: a satura cu necazuri.

săturà v. 1. a îndestula cu mâncare sau băutură: nu se satură așa curând; 2. fig. a fi îndestulat: de vorba lui nu te saturi PANN; 3. a avea de ajuns, a se desgusta: m’am săturat de ei CR. [Lat. SATURARE].

1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -áre. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.

2) satúr și saturéz, a -á v. tr. (lat. sáturo, -áre; fr. saturer. V. satur, săturat). Chim. Fac cît maĭ des pin disoluțiune saŭ combinațiune: o apă saturată de sare, că apa de mare nu maĭ poate disolva saŭ disolvă greŭ altă sare. Fig. Satur, dezgust.

* saturațiúne f. (lat. saturatio, -ónis). Chim. Acțiunea de a satura. Starea de a fi saturat: gradu de saturațiune variază cu temperatura. Fig. Dezgust, saturare deplină: a ajunge la saturațiunea gloriiĭ. – Și -áție și -áre.

saturare s. f., g.-d. art. saturării; pl. saturări

!saturare s. f., g.-d. art. saturării; pl. saturări

satura (a ~) (a aduce la saturație) vb., ind. prez. 1 sg. saturez, 3 saturează; conj. prez. 1 sg. să saturez, 3 să satureze

sătura (a ~) (a potoli foamea etc.) vb., ind. prez. 1 sg. satur, 2 sg. saturi, 3 satură; conj. prez. 1 sg. să satur, 3 să sature; imper. 2 sg. afirm. satură

săturare s. f., g.-d. art. săturării

satura (a ~) vb., ind. prez. 3 saturează

sătura (a ~) vb., ind. prez. 3 satură

săturare s. f., g.-d. art. săturării

!săturate (pe ~) loc. adv.

satura vb., ind. prez. 1 sg. saturez, 3 sg. și pl. saturează

sătura vb., ind. prez. 1 sg. satur, 3 sg. și pl. satură; conj. prez. 3 sg. și pl. sature

săturare s. f., g.-d. art. săturării; pl. săturări

săturate s. n. pl.

sătura (satur, săturat), vb. – 1. A satisface, a mulțumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturați(un)e, s. f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat.

SATURARE s. v. saturație.

SATURARE s. saturație. (Stare de ~ a unei soluții.)

SĂTURA vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.

SĂTURA vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)

SĂTURARE s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.

SĂTURARE s. (rar) sațietate, (pop.) saț. (Are senzația de ~.)

SĂTURA vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3.* (fig.) a lecui, a vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. a se plictisi, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 5. a (se) dezgusta, a (se) îngrețoșa, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. și fig.) a (i se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.) 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)

sătura vb. v. ÎMPLINI. ÎNDEPLINI. REALIZA. SATISFACE.

săturare s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. PRISOS.

SĂTURARE s. (rar) sațietate, (pop.) saț. (Are senzația de ~.)