SATISFACȚIE, satisfacții, s. f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. Istoricii literari... notează că știrea morții lui Pușkin, care a produs satisfacție în sînul societății căreia el îi aparținea prin naștere și în mijlocul căreia trăia, a impresionat profund și dureros poporul rus. STANCU, U.R.S.S. 146. ♦ Ceea ce produce mulțumire, motiv, prilej de a fi satisfăcut. Încearcă el însuși cele dintăi rime și găsește în ele primele satisfacții. SADOVEANU, E. 200. Te-ai gîndit dumneata cîte alte satisfacții îți oferă tinerețea dumitale? C. PETRESCU, C. V. 149. ◊ Expr. A cere (sau a da) satisfacție = a) a cere să i se facă (sau a-i da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) cîștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. Am văzut pe baron Spleny la Brown și mi-a zis că are să ceară satisfacție lui Eliad pentru pricina ce știi. GHICA, A. 418. – Variantă: satisfacțiune (C. PETRESCU, C. V. 103) s. f.